Pe 8 noiembrie al doilea muzeu Luvru din lume a fost inaugurat în prezența președintelui Franței Emmanuel Macron. Odată cu inaugurarea muzeului Luvru din Abu Dhabi, oficialii din Emiratele Arabe Unite își doresc să plaseze orașul pe harta destinațiilor culturale ale lumii pentru toți iubitorii de artă.
Luvru din Abu Dhabi este realizat de celebrul arhitect francez Jean Nouvel, câștigător al premiului Pritzker, și a avut ca sursă de inspirație structura vechilor orașe arabe („medina”). Muzeul este un ansamblu de 55 de clădiri albe, legate prin alei, acoperit de o cupolă ce cântărește 7500 de tone și are diametrul de 180 de metri. Cupola este compusă din 8 straturi perforate de oțel, interconectate sub forma a 7850 de stele de diferite dimensiuni, dispuse la diferite unghiuri. Arhitectul a declarat pentru The Guardian că a fost inspirat de modul în care lumina se infiltrează prin acoperișul unei piețe arabe pentru a realiza această structură geometrică.
Construcția a fost amplasată pe Insula Saadiyat (Insula Fericirii) și tot aici urmează să mai fie construite alte două muzee, Guggenheim şi Zayed. Suprafața intervenției este de 97000 de metri pătrați (mp), 6000 mp sunt dedicați colecțiilor permanente, iar pe 2000 mp se desfășoară expoziții temporare. Muzeul Luvru din Abu Dhabi se desfășoară pe o suprafață de 8600 de metri pătrați, include 23 de galerii permanente și găzduiește peste 600 de opere de artă și artefacte, 300 dintre ele luate cu împrumut de la unele dintre cele mai cunoscute muzee ale Franței.
Pentru a putea folosi numele celebrului muzeu din Franța, pe o perioadă de 3 decenii, Emiratele Arabe Unite au plătit statului francez aproximativ 500 de milioane de dolari. Practic muzeul Luvru din Abu Dhabi plătește peste 1 miliard de dolari Guvernului Francez pentru utilizarea numelui, împrumuturi de artă și consiliere. Proiectul a fost unul controversat și aspru contestat de mulți din mai multe puncte de vedere, atât de ordin economic cât și cultural. El reprezintă însă o importantă „punte între civilizații” așa cum declara chiar președintele Macron.
Printre operele împrumutate se numără „La Belle Ferronnière”, de Leonardo da Vinci, (Muzeul Luvru din Paris), „Bonaparte franchissant les Alpes”, de Jacques-Louis David (Versailles), „Autoportrait”, de Vincent Van Gogh (Musée d’Orsay din Paris) și „Gare Saint-Lazare” de Claude Monet (Musée d’Orsay din Paris). Printre lucrările de artă expuse permanent la Luvru din Abu Dhabi se numără picturi semnate de Van Gogh, Gaugin, Picasso și alții.
Completare 9 decembrie 2017: Considerat cel mai scump tablou din lume, „Salvator Mundi” ultima lucrare cunoscută a lui Leonardo da Vinci va fi expusa în cadrul muzeului Luvru din Abu Dhabi. Tabloul a fost vândut în luna noiembrie la prețul de 450, 3 milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de casa Christie’s la New York.
Mai multe detalii găsești pe louvreabudhabi.ae
Foto: jeannouvel.com

