Obiecte decorative care vor aduce un plus de personalitate casei tale

Casa și în general spațiile în care ne petrecem o bună parte din timp, la fel ca și garderoba, au nevoie de o revitalizare ocazional. Nu pentru a ține pasul cu tendințele ci pentru a-ți aduce ție o stare de bine, de relaxare, confort și inspirație.

Probabil te-ai săturat să tot auzi cât de importante sunt detaliile și cum fac ele diferența. Nu este deloc o exagerare pentru că în continuare, sunt puțini cei care le acordă atenția cuvenită, fie le ignoră cu desăvârșire, fie le subestimează. 🙂 Sunt multe persoane care achiziționează diverse piese de mobilier sau corpuri de iluminat foarte frumoase și de efect, dar cu toate acestea spațiul lor nu este „acasă”, cald, primitor și relaxant. Pentru a obține un astfel de spațiu nu ai nevoie de investiții majore, sunt necesare doar caâteva intervenții punctuale.

Iată câteva obiecte decorative mici care vor aduce un suflu nou casei tale.

Obiecte decorative care vor aduce un plus de personalitate casei tale
1. Vaza – KiK; 2. Tava – Jysk; 3. Vas ceramic – KiK; 4. Cutii – Kik; 5. Borcan – Meli Melo Deco; 6. Oglinda – Jysk; 7. Platou etajat – Meli Melo Deco

Florile proaspete reprezintă un plus pentru orice tip de spațiu, fie că este vorba de un hol întunecat, un dormitor mic în nuanțe neutre sau un living plin de personalitate. De aceea nu strică niciodată să ai la îndemână 2-3 vaze simple și nu aștepta ca cineva să-ți dăruiască flori. Profită de acest sezon extrem de ofertant și adu un strop de culoare casei tale, cu ajutorul zambilelor, lalelelor sau al narciselor. La fel de bine poți opta pentru plante verzi în ghivece ceramice care vor înfrumuseța spațiul pe o perioadă mai lungă de timp. La KiK am găsit vasul ceramic ideal, în ton cu sezonul acesta pentru un aer festiv. 🙂

Înlocuiește clasicele suporturi pentru lumânări cu o tavă decorativă din piatră. Este un obiect multifuncțional, o poți folosi atât pentru a-ți servi invitații, dar și pentru a organiza pe măsuța de cafea obiecte decorative de mici dimensiuni, lumânări parfumate sau vase decorative.

Dacă tot am adus vorba de organizare, lipsa spațiului este cea mai des întâlnită provocare cu care ne confruntăm în special acasă. Folosește-te de cutii decorative din lemn cu aspect industrial sau retro în funcție de stilul amenajării pentru a organiza obiectele de mici dimensiuni. În bucătărie și nu numai, poți opta inclusiv pentru borcane ceramice cu capac din bambus de exemplu, minimaliste și elegante în același timp. Mi-a plăcut foarte mult cel cu aspect de marmură pe care l-am găsit pe site-ul Meli Melo Deco.

Nu există o rețetă a succesului în alegerea celor mai inspirate obiecte decorative. Încearcă să ai în vedere atunci când faci o selecție celelalte elemente pe care le ai în spațiul respectiv și să menții aceeași direcție, fie că este vorba de un stil minimalist, industrial, retro sau scandinav. Ca și materiale sau finisaje, preferatele mele în acest sezon sunt acele obiecte decorative din materiale naturale precum lemn sau marmură. Pentru a aduce puțină eleganță și rafinament aș opta pentru accente din oțel auriu.

Sper că te-a inspirat selecția mea de obiecte decorative și că îți va fi mai ușor să le găsești pe cele mai potrivite spațiului tău.

 

 

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.